Ziua Europei, 9 mai, o sarbatorim impreuna, promovand valorile pentru care natiunile si-au unit vocea intr-un singur glas, realizand probabil cel mai bun exemplu de sinergie la nivel mondial. Valori precum Demnitatea umana, Libertatea, Democratia, Egalitatea, Statul de drept si Drepturile omului, nu si-au pierdut nici astazi semnificatia, reprezentand pilonii principali ai stabilitatii si evolutiei structurii comunitare.

Emotia zilei este cu atat mai puternica, cu cat, chiar in aceasta perioada traim sentimente noi, total opuse fata de cele insuflate de Declaratie zilei de 9 mai 1950, cand Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, punea prima caramida in constructia europeana. „Impreuna” a fost in tot acest timp cheia succesului european, si ramane, chiar si astazi, in contextul pandemiei, solutia reasezarii in normalitate a principiilor europene afectate de masurile de protectie sanitara, precum si baza relansarii economice.

446 milioane de locuitori, cat numara Uniunea Europeana, isi reamintesc „Impreuna” de personalitatile marcante, arhitecti ai creatiei europene. Nu putem sarbatori aceasta zi fara a-i aminti pe Robert Schuman, presedinte al Consiliului de Ministri al Frantei, Konrad Adenauer, cancelarul intemeietor al Republicii Federale Germania, Alcide de Gasperi, prim-ministru al Italiei postbelice, Winston Churchill, prim-ministru al Regatului Unit, Jean Monnet, om politic francez care si-a dedicat intreaga viata cauzei integrarii europene sau Simone Veil, presedintele primului Parlament European ales in mod direct si prima femeie numita in aceasta functie.

De Ziua Europei, „Impreuna”, la ceas de sarbatoare, cantam „Oda Bucuriei”

„Impreuna”, la ceas de sarbatoare, cantam „Oda Bucuriei”, imnul Uniunii Europene, care fara cuvinte, in limbajul universal al muzicii, da glas idealurilor europene de libertate, pace si solidaritate. Vorbim 24 de limbi oficiale si ne plimbam nestingheriti in cele 27 de state membre UE, dar si in Norvegia, Liechtenstein, Elvetia si Islanda.

Tot „Impreuna” am creat cel mai inalt nivel de protectie sociala din lume, beneficiind totodata de standarde ridicate in ceea ce priveste calitatea vietii si bunastarea. Uniunea Europeana este o putere comerciala majora pe plan mondial. Politica economica europeana se axeaza pe crearea de locuri de munca si stimularea dezvoltarii printr-o utilizare inteligenta a resurselor, prin eliminarea obstacolelor din calea investitiilor si prin asigurarea vizibilitatii si furnizarea de asistenta tehnica pentru proiectele de investitii.

ziua-europei-protejam-natura-impreuna-uniunea-europeana-blog-royal-synergy

Protejam natura „Impreuna” si ne dorim ca in anul 2050, Europa sa devina primul continent neutru din punct de vedere climatic. Este un drum lung, insa evolutiile tehnologice ale ultimilor ani ne vor permite atingerea acestor obiective.

ziua-europei-dezvoltare-personala-pentru-tineri-europeni-blog-royal-synergy

Invatam „Impreuna” prin programele destinate tinerilor, astfel ca, anual, peste 400.000 de tineri beneficiaza de dezvoltare personala in alte tari europene cu sprijinul programului Erasmus+ pentru educatie, formare, tineret si sport al UE.

Evolutia Romaniei in Uniunea Europeana a fost sprijinita in domenii precum sanatatea, infrastructura de transport si de mediu, cercetare si dezvoltare tehnologica, educatie si dezvoltarea competentelor, antreprenoriat local, administratie publica locala si centrala. Oriunde ne-am uita in societatea romaneasca descoperim beneficiile de a fi parte a constructiei europene. Putem afla mai multe pe website-ul oficial al Comisiei Europene

Uniunea Europeana ne ofera tuturor sansa unei perspective de dezvoltare, Romania beneficiind, doar in perioada 2014-2020 de o alocare financiara de 30,84 de miliarde EUR din fondurile ESI, nerambursabile, pentru investitii in diverse domenii. Odata ce am reusit sa evoluam din punct de vedere economic si sa ne asumam intru totul viziunea comunitara, este randul nostru sa contribuim la consolidarea principiilor si valorilor europene.

Dupa 70 de ani de la prima constructie europeana, uniti in diversitate, astazi, de Ziua Europei, ne dorim la multi ani, „Impreuna”, Europa!

la-multi-ani-europa-blog-royal-synergy-9mai