Curs Scrierea proiectelor finanțate din fonduri europene

Competențe vizate

  • Însușirea cadrului programatic și instituţional de accesare al fondurilor europene;

  • Înțelegerea cadrului de finanţare al Uniunii Europene;

  • Cunoașterea legislaţiei naţionale privind implementarea fondurilor europene;

  • Identificarea programelor de finanţare prin care se pot obţine bani europeni nerambursabili, înțelegerea prevederilor Ghidului solicitantului și a criteriilor de eligibilitate;

  • Elaborarea cererii de finanţare;

  • Organizarea echipelor și activităţilor în vederea demarării procesului de scriere a cererii de finanţare, precum și identificarea resurselor necesare în vederea demarării elaborării cererii de finanţare;

  • Utilizarea aplicaţiei MySMIS 2014: Implementare, achiziţii, contractare, gestionare cont, cereri de finanţare, cereri de rambursare, alte operaţiuni;

  • Analiza de nevoi;

  • Analiza indicatorilor și rezultatelor proiectului;

  • Stabilirea scopului și obiectivelor;

  • Stabilirea grupului ţintă;

  • Descrierea activităţilor proiectului și subactivităţilor;

  • Estimarea rezultatelor și a indicatorilor;

  • Prezentarea sustenabilităţii proiectului;

  • Aspecte privind realizarea achiziţiilor în cadrul proiectului;

  • Graficul GANTT;

  • Bugetul proiectului – categorii de cheltuieli eligibile;

  • Întocmirea planului de achiziţii;

  • Aspecte privind implementarea, monitorizarea și controlul;

  • Elaborarea metodologiei și a strategiei de implementare;

Modul de desfăşurare a cursurilor teoretice şi a aplicaţiilor practice

  • Curs on-line / fizic
  • Formare teoretică

  • Formare practică

  • Prelegere participativă

  • Dezbateri

  • Exemplificare

  • Studiu de caz

Durata cursului: 60 ore

Materialele oferite cursanţilor

  • Suport de curs

  • Materiale suplimentare de lucru

Formă de evaluare: Test grilă cu 20 întrebări și Proiect practic

Cost: 2.000,00 lei + TVA

Solicita o oferta personalizata in functie de nevoile firmei tale

Contacteaza-ne